Contextul global în care ne regăsim astăzi este dificil și imprevizibil, cu multiple crize suprapuse și efecte în lanț pe care trebuie să le gestionăm atent. O guvernare sănătoasă și responsabilă înseamnă sprijin pentru populație și mediul de afaceri, fonduri europene și demararea reformelor în sistemele vitale ale statului și societății.
Economia românească are nevoie de investiții pentru redresare și consolidare. Traversăm o perioadă cu multiple crize, în care e vital ca economia să fie sprijinită pentru a funcționa optim. Investițiile sunt calea cea mai sigură și sănătoasă spre creșterea economică și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.