Contextul global în care ne regăsim astăzi este dificil și imprevizibil, cu multiple crize suprapuse și efecte în lanț pe care trebuie să le gestionăm atent. O guvernare sănătoasă și responsabilă înseamnă sprijin pentru populație și mediul de afaceri, fonduri europene și demararea reformelor în sistemele vitale ale statului și societății.
Avem nevoie de investiții majore pentru ca România să funcționeze pe o infrastructură ce răspunde necesităților momentului. Guvernul recunoaște rolul esențial pe care transportatorii îl au în procesele de producție, de la furnizarea materiei prime până la expedierea produsului finit. Astfel, au fost alocate fonduri pentru sprijinirea acestor companii într-o perioadă în care avansul prețului carburanților poate lovi direct în supraviețuirea unei firme care se ocupă de transport.